În postarea precedentă m-am axat pe ortogramele care încep cu „m-”, aici voi scrie despre ortogramele care se termină cu „-a” .
l-a și la :
„La” se scrie fără cratimă lângă un substantiv și răspunde la „unde?”, iar „l-a” se scrie cu cratimă lângă un verb și poate fi completat cu „pe el”.
Ex. Mă duc la bunici.
Ex. Ion l-a văzut pe Andrei.
i-a și ia :
„I-a” cu cratimă se scrie când indică o acțiune, iar „ia” fără cratimă se scrie când se referă la verbul „a lua”.
Ex. I-a spus că îl place.
Ex. Vrea să își ia un mingea cu el.
le-a și lea :
„Le-a” cu cratimă se scrie pentru acțiuni și înseamnă „lor a”, iar „lea” fără cratimă se folosește în numerotare.
Ex. Le-a dat.
Ex. Al 10-lea.
ne-a și nea :
„Ne-a” cu cratimă se folosește pentru „nouă a”, iar „nea” fără cratimă se folosește pentru zăpadă sau ca apelativ pentru o persoană mai în vârstă.
Ex. Ne-a văzut.
Ex. Fulgii de nea cădeau la ‘nea Ion pe haină.
v-a și va :
„V-a” cu cratimă se scrie pentru acțiuni trecute legate de „voi”, iar „va” fără cratimă se folosește pentru forme de viitor.
Ex. V-a făcut mâncare.
Ex. Va merge.
s-a și sa :
„S-a” cu cratimă se folosește ca verb și poate fi completat cu „el” sau „ea”, iar „sa” fără cratimă indică posesia.
Ex. Cartea sa.
Ex. S-a dus.
Și desigur că avem m-a și ma, despre care am vorbit în postarea trecută :
Întotdeauna se scrie m-a (pe mine a).
Ma nu există, există doar mă (mă duc, mă gândesc, mă bucur).
Cred că acestea sunt cele mai comune.
Dacă găsesc altele, le voi posta aici.